In ultima perioada mi-am facut un obicei din a citi in metrou. Si cum parca orice e mai bun de la altul, citesc carti imprumutate. Nu atat pentru ca as fi terminat toata biblioteca familiei, ci mai ales pentru ca nu prea am carti care sa suporte rigorile lecturii subpamantene. Ultimele citite sunt “Imparatul mustelor” si “Tropicul Cancerului”.
Desi nu li se poate contesta valoarea si sunt date ca elemente de referinta ale literaturii secolului XX, mie mi se par ceva mai usurele, ca sa nu le zic comerciale. Adica nu mi se par genul de carti pe care sa vrei sa le citesti a doua oara, ca sa le intelegi/traiesti mai bine, desi amandoua sunt foarte interesante si originale ca si stil.

“Imparatul mustelor” este povestea unor copii naufragiati pe o insula si a felului in care acestia se metamorfozeaza in mici monstri salbatici in lipsa rigorilor societatii adulte. Desi firul povestirii poate fi intrevazut in mare parte din cateva fraze ale recenziilor si la fel si parabola si valentele moralizatoare, mi s-a parut foarte reusit si interesant stilul cinematografic. Aproape toata cartea este scrisa ca un sir de indicatii regizorale pentru ochii mintii. Inclusiv gandurile personajelor sunt puse parca pentru a ajuta actorii sa intre mai bine in rol.

“Tropicul Cancerului” este cea mai cunoscuta lucrare a lui Henry Miller si un fel de manifest al demersurilor sale literare. Limbajul licentios si abundenta scenelor pornografice de-a dreptul a facut din aceasta carte o lucrare “scandal” la vremea ei. Ele vin sa sprijine totusi un demers nihilist mai profund. Cartea impleteste cu succes un stil suprarealist pe un pseudo jurnal in peisajul parizian interbelic.
E greu sa iti dai seama ce este real si ce este fictiune, dar talentul de povestitor si abordarea comica relaxata, de povestire la foc de tabara pe alocuri, face sa nici nu mai conteze. In alt plan demersurile anarhiste impotriva unei lumi putrezite pe propriile picioare scot cartea din zona promiscuitatii si a senzationalului gratuit.