Zilele acestea este mare tevatura cu forumul economic mondial de la Davos. Se intalnesc o gramada de oameni cu influenta economica in primul rand. Din Romania nu participa nimeni, se pare ca nu prea contam economic pe plan mondial. Ce e drept nici participarea americana nu este asa de puternica precum altadata, si desi sunt 2500 de participanti, distributia este concentrata pe cateva tari unde se gasesc companii mari.
In schimb Rusia si China sunt “vedetele” showului. Si subiectele de discutia sunt legate de tarile acestea care incearca sa isi intareasca statutul de puteri mondiale.

Desi vremurile tulburi aduc la moda retoca si fricile conspirationiste nu as da atat importanta in cazul asta. In general nu poti sa fii nici secret, nici discret in 2500 de oameni si cu toate televiziunile langa tine. In plus nici mari decizii nu cred ca pot sa iasa dintr-un asa brainstorming.
Mai mult cred ca este o intalnire de informare, documentare sa mai vada lumea care sunt tendintele, care sunt problemele. Se mai aranjeaza si cate o afacere, in general e ca un festival al oamenilor bogati, numai ca nu se dau premii. Cel cu mai multi bani e castigator.

Totusi degeaba nu se duc acolo. Adica sunt oameni care sunt destul de ocupati. Asa ca vor fi si consecinte. In general imediat inainte sau dupa intalnire se petrec niste lucruri, numai ca nu cred ca este atat de concertat, fiecare afla niste lucruri si actioneaza cum crede el ca se cuvine.

Daca toata lumea ar fi bogata, atunci bogatii nu ar mai fi bogati, ar fi normali. Din acesta cauza eforturile lor declarate sunt putin contradictorii. Adica vor sa creasca bogatia, dar vor sa ajute si pe cei saraci si toata lumea sa fie mai bine. Cam astea sunt si mecanismele declinurilor economice. Nu au un vinovat, sau pe cineva anume care nu vrea sa fim toti bogati, pur si simplu nu este posibil. Iar cand unii se opintesc mai tare sa creasca bogatia (asa numita crestere economica), tensioneaza o forta oarecum obscura care actioneaza in sens invers.

In plus fata de alte crize, acum apar niste elemente noi date de efectele globalizarii. Orice formula de calcul pentru bani contine si elementul viteza. Ori acum viteza de circulatie a capitalului tinde spre infinit. Nu mai exista bariere de spatiu si timp, totul se intampla acum. Asa ca banul cum era definit in teoriile clasice nu mai exista.
Resursele naturale sunt din nou importante si la fel si individualitatile cred ca vor deveni din nou importante. Adica masa de oameni va fi eclipsata de niste varfuri proeminente in toate domeniile, ceea ce cred ca este periculos, mai ales in politica.