Am fost la gala de premiere a festivalului Internetics. Nu am mai facut lucrul asta de acum doi ani, dar nu cred ca am pierdut ceva, pentru ca am observat cam aceeasi desfasurare de forte. Ba chiar am avut senzatia ca se simte criza si in domeniul asta din felul in care a fost promovat, organizat, numarul de sponsori si alte mici detalii.

Eu m-am dus mai mult sa ma intalnesc cu persoane cu care altfel nu prea am ocazia sa ma vad. Nu prea mi-a iesit si deci mi-a accentuat senzatie de festival tristut. Acum 4 ani tin minte ca am ajuns si pe la o terasa prin Herastrau cu mai multi oameni (unii castigasera, altii erau numai participanti), nici nu ii cunosteam prea bine. Acum aproape imediat dupa citirea lungii liste de categorii si subcategorii de premii cu castigatori sau fara, s-a cam spart toata petrecerea.

Nu e asta o problema (poate ca unii au continuat altundeva petrecerea), dar si in timpul galei propriu-zise atmosfera a fost cam trista, nimic “festiv”. Prezentatorul, Gojira, un tip inteligent si amuzant, a mai dat un pic de culoare festivalului, dar nici el nu parea chiar in apele lui in postura de prezentator. Nu stiu cum e de obicei, dar in cateva randuri a dat dovada de o agresivitate care nu prea cadra cu momentul, chiar daca si eu m-am simtit ofensat sa vad niste “titrati” castigatori urcand pe scena imbracati in reclama pentru un client oarecare.

Foarte multe categorii nu au avut castigator si au fost putini nominalizati. A existat si un juriu al bloggerilor care a dat ceva mai multe premii. Eu cred ca juriul “oficial” nu a fost exigent, ci numai corect. M-am uitat si eu inainte printre lucrari si n-am vazut nimic spectaculos.

Oricum, nu prea inteleg profilul festivalului. “Branding, marketing si advertising online” este explicatia de pe site, dar nu stiu ce se premiaza. Creativitate cu greu poti sa identifici; toate lucrarile, eu unul le-am vazut prima data pe siteul Internetics, deci nu as vorbi de eficienta sau notorietate. O sa le mai iau pe rand, sa vad daca descopar ceva original, inovator sau care sa-mi starneasca o emotie.

Vreau sa cred ca se mai fac chestii tari si pe meleagurile noastre. Poate un festival orientat numai pe flash, sau macar o sectiune distincta, cu o jurizare mixta public+juriu foarte exigent/competent, ar aduce efectul de “wow”, care la Internetics cam lipseste.