alex

This user hasn't shared any biographical information


Posts by alex

Nimeni niciodata nu-ti va spune ce e Bursa

“Asta singur intr-o zi de vara o vei afla.”

Cuprins de febra stirilor pozitive despre recuperarea economiei mondiale, cele de genul “Compania cutare a pierdut numai 100 de miliarde in timp ce specialistii se asteptau sa piarda 102″, m-am gandit sa imi intorc fata spre Bursa si sa incep din nou sa cochetez cu acest sport, nu ca as fi fost vreodata cunoscator sau mare “jucator” in domeniu.

Dupa ce am ratat startul lunea trecuta din motive independente de mine, m-am gandit sa incerc totusi saptamana asta. Normal, ca imediat cum am cumparat au inceput sa scada toate, dar nu asta mi-a atras atentia la bursa (pentru ca, bineinteles, sunt documentat, sigur pe mine, norocos… si nu am pus nici multi bani), ci am remarcat anuntul cu privire la deschidere Bursei.

Anuntul a fost facut de Tudor Chirila . Mi s-a parut cam aiurea, dovada ca nici nu a fost o zi benefica. Nu prea inteleg rolul invitatului de la deschidere, banuiesc ca ar trebui sa dea incredere si un imbold oamenilor sa tranzactioneze.
Sau, intr-o varianta conspirationista, oare are rolul sa dea semnale initiatilor? Asa ca in filmul ala in care seful mafiei dadea ordine prin intermediul melodiilor unui solist.

Am vazut ca si la New York se practica invitarea (pe langa personalitati marcante din afaceri si politica) a unor cantareti si alti mondeni. De exemplu Mandy Moore sau Hillary Duff.
Cea din urma daca imi canta “I want to live, not to survive”, probabil imi zicea sa fiu optimist si sa cumpar masiv.

La Tudor Chirila ce sa ma astept?
“Mie frica si tremur de un nou cutremur” – ce sa comentez?
Sau: “Povestea merge mai departe ca vantul din Vama Veche” – se alege praful adica?
Sau: “Nu am chef azi” “Nu te vreau azi” “Ne vedem joi” – adica joi pot sa cumpar sau se alege praful pana joi? Oricum nu pare prea optimist.
Pana si in melodiile ceva mai optimiste e cate-o problema “Am 18 ani si nu am bani” sau “Mi-am luat masina de spalat in rate si acum vreau la radio…” – iti iau astia casa si masina de spalat daca nu pui mana sa muncesti.

Pai ce facem aici? Cum iesim noi din Criza? Fluierand a paguba prin Vama Veche?

Turismul bulgaresc

Desi nu prea am chef de scris, trebuie sa ma mobilizez putin pentru ca a trecut prea mult timp de cand nu am scris nimic.
Am fost plecat in vacanta (pot sa-i zic luna de miere). Am ales cu ceva indoiala, dupa experienta de anul trecut, Bulgaria. Vroiam ceva comod, sa pot sa lancezesc cat mai mult timp si sa nu fac multe drumuri.

Pot sa spun ca am ramas cu o impresie foarte buna. Mi-e greu sa fac orice comparatie cu litoralul romanesc, oricum nu am mai fost de vreo 2 ani la noi. Dar si in general ca si destinatie internationala se tine destul de bine. Dovada ca si erau foarte multe nationalitati, englezi multi si tari nordice, dar si rusi si locuitori din zona Europei de Est, din tari arabe, evrei, si mai putin asiatici.

Am fost la Sunny Beach si Nessebar, care are un oras vechi pe o insula superba legata cu un drum de tarm. Daca mergeti prin zona sa nu-l ratati. Are un aer aparte, un oras pescaresc bine pastrat, cu ceva ruine bine conservate. Mi s-a parut piesa de rezistenta a zonei turistice respective. Cu strazile intortocheate, pline de bazaruri. Protejat de golful unde se afla statiunile cu o plaja lata si un nisip fin. Sunt genul de lucruri pe care nu poti sa le creezi.

Pe langa asta raman celelalte pe care poti sa le creezi, sa le organizezi. Au multe hoteluri noi cu pachete foarte atractive, distractii diversificate si preturi ok. Drumurile, serviciile publice si ordinea publica sunt si ele ok. Se mai pot face si la ei pasi inainte in materie de servicii in hotel sau eliminarea anumitor metode de ciupeala, cum ar fi unele case de schimb sau serviciul de ridicare a masinilor, mult prea operativ.

Concluzionand, este o tara care isi valorifica foarte bine potentialul si o destinatie destul de atractiva pentru partea asta de Europa, lucru pe care nu il intrevad prea curand pentru o locatie din Romania, nu in stilul in care am vazut ca este abordata problema.

Sistemul de operare Google Chrome – o stire cu adevarat interesanta

In sfarsit o stire pe care o asteptam demult si o stire care imi readuce increderea in Google. Dupa descrierea de pe blogul Google, dar si comentariile mai plastice de pe Techcrunch se pare ca intradevar ceea ce-si propune Google este sa realizeze un concept de sistem de operare care sa schimbe complet felul in care folosim calculatorul, spre o experienta exclusiv online.

Practic conceptul de sistem de operare va fi complet diferit de cele din epoca Windows si sa speram ca va distruge si monopolul Microsoft, care atarna ca o piatra de moara de picioarele industriei IT.
Mai exact internetul nu mai este un serviciu, un mediu extern, un apendice al calculatorului personal, ci situatia se inverseaza, calculatorul devine un apendice, un terminal, o cale de acces catre programele si datele personale care vor fi in principal localizate online in “cloud”, cum i se spune (asa cum sunt stocate de exemplu mailurile in majoritate).

Trebuie sa vedem exact ce iese, dar sunt premise sa fie cu adevarat o miscare revolutinara care sa puna cruce suprematiei Microsoft in domeniu. Din cate inteleg, sistemul va fi bazat pe kernelul de linux, va fi open-source si va fi initial destinat net-bookurilor (un segment de piata in plina extindere). Toate astea ma bucura si imi deschid noi perspective spre segmente la care nu m-as fi gandit inainte.

A murit Michael Jackson

Probabil ca toata lumea a aflat pana acum, dar nu m-am putut abtine sa scriu cu toate ca s-au intamplat in ultimul timp lucruri mult mai importante pentru mine despre care nu am scris (ca de exemplu ca m-am insurat), dar astea probabil o sa le povestesc cand o sa definitivez totul.

E un moment destul de important, probabil langa Papa Ioan si Lady Diana o sa fie cel mai mediatizat deces din ultimii 10 ani. Dincolo de modul subit in care s-a intamplat, potrivit cu viata agitata pe care a dus-o, e un moment in care i se poate restaura valoarea artistica stirbita de acuzatiile si actiunile din a doua parte a vietii.
Nu sunt un mare fan al ambalajului comercial (imbracaminte, gesturi etc) in care si-a vandut muzica, dar categoric este una din cele mai bune voci si printre cele mai mari talente muzicale din toate timpurile. Este la aceeasi categorie cu Elvis, John Lennon, Frank Sinatra si altii asemenea care pot fi ascultati si peste 20 de ani fara sa iti para invechiti.

“Rest in peace”, sa speram ca ramane numai partea frumoasa a vietii acestui mare mizician in mintea oamenilor.

Loteria alegerilor

In sfarsit dupa aproape sase luni de asteptare a aparut marele castigator la loto.
Ca o palma pe obrazul statisticii, acesta a aparut la aceeasi agentie la care s-a mai castigat un mare premiu chiar in noiembrie anul trecut. Parerea mea ca mai curioasa decat atat, e legatura dintre castigul la loto si ciclurile electorale. Marile castiguri par a avea legatura cu ziua alegerilor.
M-as hazarda chiar sa prevad un nou castig in perioada alegerilor prezidentiale din toamna.

Nu o sa mai insist asupra sugestiilor de joc facute in postari anterioare. Raman la parerea ca cea mai buna varianta este sa nu joci deloc, iar daca nu poti sa te abtii, sa te bazezi ca in aceasta parte a lumii statistica, fizica si alte tipuri de “reglementari cosmice” se relativizeaza si formulele trebuie adaptate contextului.

Rezultatele alegerilor si viata politica se inscriu de asemenea intr-o sfera ce sfideaza o geometrie banala, plictisitoare asociata acestui asa numit Univers desemnat sa ne incorseteze cu gradul lui trivial de complexitate. Abdicarea in fata problemelor izvorate din acesta complexitate e un semn de nerecunostinta.

Nu ai fost la vot? Daca ai fost la mare sau cine stie ce alt lucru mai bun ai avut de facut, foarte bine. Dar daca ai stat degeaba in casa si te-ai gandit ca nu te duci pentru ca nu ai cu cine sa votezi, imi pare rau sa-ti spun, dar esti cam ingrat. Adica la fel ca la toate alegerile a fost o oferta foarte diversificata, nu se poate sa nu fi gasit pe cineva care sa te reprezinte sau cineva pe care sa il urasti atat de mult incat sa te mobilizezi sa faci ceva.

Serios vorbind cred ca este bine sa votezi, dar nimeni nu ar trebui sa te oblige sa faci asta sau sa nu o faci. Societatea si viata economica functioneaza la fel ca loteria:
- Cand premiile nu sunt motivante nimeni nu joaca;
- Organizatorii isi iau un procent important din castig;
- Exista ceva sanse pentru toata lumea, dar numai unii vor castiga;
- Atunci cand castigul nu mai este motivant, organizatorii ridica miza prin diverse metode;
- Pui mai mult, teoretic ai o sansa mai mare de castig;
- Exista un procent (mic ce e drept) care se duce la bolnavi, sarmani, infrastructura si alte cauze sociale;
- Nu mai joaca nimeni, nu mai castiga nimeni.

Ar fi tragic ca organizatorii sa te oblige sa joci, dar iti pot refuza o parte din beneficii.
Referitor la vot in particular, e o varianta care ti-a fost oferita, daca nu vrei sa joci e treaba ta, dar altii au facut eforturi (poate chiar au murit) ca sa ai dreptul la o varianta.
In plus cei care isi folosesc varianta lor s-ar putea sa ia beneficii care ti se cuvin tie si pe care nu ai stiut nicioadata ca le ai numai ca si participant la loterie.

In economie, jocul nu se termina niciodata, dar cand vezi ca nu se mai castiga de mult timp, desi potul este din ce in ce mai mare, e un semnal ca totul o sa scada intr-o clipa. Trebuie sa intrevezi urmatorul mare pot ca sa stii cand se vor face iar bani, desi se poate castiga bine si cand nu se inghesuie toata lumea sa puna bani pe aceleasi banale variante simple.

Bing indecizie de calatorie

Tocmai aflu de pe Techcrunch ca s-a lansat noul Bing Travel ca parte a strategiei de pozitionare a motorului de cautare Bing ca si instrument de decizie mai degraba dacat de cautare.

Ce bine, imi zic, ma chinui de aproape o saptamana sa imi gasesc, unde sa fac concediul, cu Google nu m-am descurcat. Am umblat cam o jumatate de ora, dar nici cu Bing Travel nu am reusit.

Desi interfata pare prietenoasa, se misca cam greu si trebuie sa stii foarte bine ce vrei, adica decizia sa o fi luat dinainte. Inchipuiti-va ca e ca un fel de imens Emag (in sensul de diversitate de optiuni), daca stii exact ce vrei s-ar putea sa gasesti, dar daca vrei sa cauti ce e mai bun e greu sa iei decizia de pe site.
La cautare de bilete de avioan cred ca este bun, pentru ca nu sunt parametri prea multi, plecare sosire si linia aeriana si sa gasesti pretul cel mai mic, cu toate ce nu am vazut companiile low-cost consacrate reprezentate acolo.

Ii mai dau ceva sanse, revin cu update daca imi schimb parerea, dar putine sanse.

Microsoft incearca din greu

Microsoft incearca din greu sa revina in fruntea plutonului inovatiei dupa o lunga perioada in care nu a mai rupt gura targului ci dimpotriva. Dupa ce saptamana trecuta a lansat noul motor de cautare Bing acum incearca sa faca un pas urias in inovatie cu Proiectul natal .

Voi incepe cu ultimul. Natal se vrea urmatorul pas dupa Wii . Un sistem in care nu ai nevoie de telecomenzi, de fire, de nimic. Computerul iti recunoaste miscarile, trasaturile fetei, vocea si interactioneaza in consecinta. Cine a folosit vreodata un Wii poate sa-si inchipuie ce insemna sa joci toate acele jocuri fara ustensile. Urmarind totusi imaginile din prezentari cu un ochi mai critic sunt sceptic.
Desi teoretic cred ca este posibil asa ceva, mi-e greu sa cred ca Microsoft a depasit deodata atatea limite ale tehnologiilor existente in conditiile in care nici acum nu stiu sa existe un program de comanda vocala cu adevarat practic. Ce sa mai zic de recunoastere a formelor. Totusi fiind un concern mare, cu experienta si fonduri imense disponibile, astept sa vad rezultatul.

In schimb la Bing exista o versiune beta care a intrat deja in productie si inlocuieste vechiul live.com. Aici abordarea este mai realista, iar incercarea lor binevenita in conditiile in care se simte o usoara oboseala si la Google pe terenul lor, cum s-ar spune.
Desi se misca bine, nu am vazut ceva revolutionar. L-am comparat cu Google in paralel pe aceeasi pagina aici . Are un meniu ajutator pe stanga si optiunile de selectare dupa limba si tara la indemana, lucruri care sincer mi-au lipsit la Google.

Totusi la partea core, adica algoritmii dupa care cauta, mi se pare mai slab la prima vedere sau poate m-am obisnuit prea mult cu Google. Am observat o tendinta de a da o importanta mai mare cuvintele regasite in link si titlu, ceea ce poate fi bine pentru cautari de cuvinte sau combinatii scurte, in schimb la fraze mai lungi pare sa nu creeze un context mai larg ci sa caute pur si simplu fiecare dintre cuvinte dupa densitate.
Eu ii urez succes totusi, si cred ca e o mutare tactica buna sa nu renunte la lupta pe piata motoarelor de cautare. Astept cu interes ca Google sau alt competitor puternic sa vina cu o alternativa comerciala la Windows. Pana atunci Ubuntu face pasi mari din zona Open-source.